În cursul zilei de astăzi, 10 aprilie, a fost primită o sesizare prin serviciul de urgență 112, care anunța că pe strada Duzilor din Dorohoi s-a produs un accident soldat cu o victimă.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță și un echipaj de poliție care au constatat faptul că Costel B. în vârstă de 8 ani, era căzut pe partea carosabilă și prezenta leziuni în zona capului.
Din datele de la locul accidentului se pare că minorul s-ar fi urcat pe partea din spate a unui microbuz, fără ca șoferul acestuia să observe și a căzut pe carosabil, accidentându-se.
„Am fost sesizați prin dispeceratul de urgență 112, despre faptul că pe strada Duzilor din Dorohoi se află un copil căzut pe partea carosabilă și prezintă leziuni în zona capului. Din primele verificări, minorul s-ar fi urcat pe partea din spate a unui microbuz și a căzut pe carosabil, accidentandu-se. Continuăm cercetările în vederea identificării conducătorului auto și a tuturor cauzelor producerii accidentului.”, a declarat pentru Dorohoi News, Subinspector Tudor Turcu, Biroul Rutier Dorohoi.
În urma căzăturii Costel B, a suferit câteva contuzii și prezenta otoragie stângă. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Dorohoi unde i s-a acordat primul ajutor fiind apoi transferat la Chirurgie Infantilă Botoșani.
„Avea câteva contuzii și îi curgea sânge dintr-o ureche, prezentând otoragie stângă. Nu este un caz grav însă l-am trimis la Chirurgie Infantilă Botoșani deoarece necesita investigații.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dr. Emilian Vamvu, de la Spitalul Municipal Dorohoi. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro